duminică, 24 mai 2009

ARMAGEDONUL LUI MIRCEA SANDU

Cine l-a botezat Naşul pe Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, se pare că l-a cunoscut bine încă de pe atunci. Ce surprinde pe toată lumea lumea este faptul că lui Mircea Sandu i-a plăcut să fie numit astfel, deşi tenta mafiotă a poreclei era evidentă. Lui i-a plăcut mereu să fie văzut ca omul care dirijează totul, care îi are la mînă pe toţi, care poate să ridice sau să coboare pe oricine: ca oricărui şef mafiot din filmele cu acest specific. Puţini oameni ştiu că Mircea Sandu a primit această poreclă cu mulţi ani în urmă, pe vremea cînd era jucător la Sportul Studenţesc. Împreună cu colegul său de echipă Gino Iorgulescu, aranja blaturile echipei studenţeşti, multe discuţii avînd loc pe pontonul de la Giurgiu, acolo unde i s-a şi spus prima oară Naşul, ca semn de recunoaştere a măiestriei cu care ducea tratativele pentru trîntirea unor meciuri! Chiar cei mai buni prieteni ai săi se temeau să intre în conflict cu el pentru că ştiau de proptelele înalte de care se bucura. Atunci cînd a fost numit ca Preşedinte al Federaţiei, mulţi dintre cei care-l cunoşteau ştiau că Mircea Sandu nu este decît un pion pus acolo pentru a conduce chiar din funcţia de preşedinte o activitate în care mulţi interlopi aveau interese uriaşe.
Iată cîteva lucruri care ar putea să explice porecla lui Mircea Sandu:

CĂMĂTARUL PREŞEDINŢILOR. Dacă ar avea curajul să vorbească, cel puţin trei conducători ai unor cluburi din Liga I ar putea spune că Mircea Sandu le-a dat bani cu o dobîndă lunară de 10 %, promiţîndu-le, în acelaşi timp şi înalta lui protecţie. Ori de cîte ori un preşedinte de club avea probleme financiare, cineva din apropierea lui Mircea Sandu îl căuta şi-i propunea să ia bani împrumut. Cine nu apelează la Mircea Sandu este trimis pe o listă neagră pe care o consultă cu sfinţenie cei din Comisiile FRF. De altfel, chiar în Dosarul Penescu, Florin Prunea este anchetat pentru că ar ar fi primit 10.000 de dolari de la şeful lui FC Argeş pentru a i se diminua o amendă uriaşă dată de Comisia de disciplină. În acest fel, Penescu a aflat ce trebuie să facă pentru a fi protejat. În ultimul timp însă, tăvălugul pare să fi pornit la vale şi acum a juns chiar în curtea FRF.

DE UNDE ARE MIRCEA SANDU ATÎŢIA BANI? La astfel de sume, de cîteva sute de mii sau chiar milioane de dolari, problema care se pune este de unde avea un preşedinte de federaţie atîţia bani. Surse din serviciile secrete spun că banii puşi în circuit ar proveni de la omul de afaceri Nicu Gheară, care a şi fost o vreme filat de SRI, ţinta adevărată a operaţiunii fiind, de fapt, chiar Mircea Sandu. Episodul este, în linii mari, cunoscut, cei de la filaj fiind descoperiţi prin sifonarea operaţiunii de către cineva din interior. De atunci, în tranzacţiile financiare de acest fel, conducătorii cluburilor nu mai discută cu Mircea Sandu, ci soţia acestuia.

CA ÎN ORICE MAFIE, FAMILIA JOACĂ UN ROL IMPORTANT. De altfel, voalat, Mircea Sandu a şi recunoscut, într-o emisiune de televiziune, că o parte din veniturile familiei provin din tranzacţiile făcute de soţie. Cei apropiaţi ştiu că, în acest fel, Sandu nu dorea decît să preîntîmpine întrebările celor de la DNA, declaraţia aceasta surprinzătoare fiind făcută chiar atunci cînd a primit invitaţia de a se prezenta în faţa procurorilor care anchetează scandalul din arbitraj.
Marea artă pentru care va fi apreciată activitatea lui Mircea Sandu la conducerea fotbalului va fi legată de aducerea în anturajul FRF a unui adevărat clan mafiot, pe care nu se ştie dacă l-a condus sau doar la reprezentat.

DROGURILE. Chiar dacă Naşul a încercat în ultima vreme să pară omul curat al neamului său, nu e greu de bănuit că toate scandalurile în care au fost implicaţi alţi membri ai familiei bossului de la FRF îl au tot pe el în centrul atenţiei. Fiica sa, Raluca, a fost acuzată oficial de trafic şi consum de droguri, după un scandal în care a fost implicat şi antrenorul Zenga, pe atunci prezentat ca fiind logodnic, ca şi nepotul său, cel care a fost anchetat şi condamnat în celebrul dosar “Ţiriac Jr”.

DINAMO, FRATELE DE CRUCE AL LUI SANDU. Dar, dacă aceste dosare au fost, într-un fel, finalizate, cel mai spectaculos, în care este implicat chiar fiul lui Naşului, Dan Mircea Sandu. Acesta deţine 25% din acţiunile firmei Visit SRL, fiind asociat cu Bartolomeu Finiş, cunoscut ca un apropiat al fostului prim-ministru Adrian Năstase. În aceeaşi firmă mai apare şi fostul trezorier al FRF Marian Albu, actualmente angajat al clubului Dinamo, care a venit şi cu fiul său, Adrian. Din simpla consultare a acţionariatului, pe care o prezentăm în facsimilul alăturat, se vede că firma avea toate datele unui succes: protecţie la nivelul cel mai înalt, oportunităţi de afaceri cu FRF şi cu partenerii acesteia, cunoscuţi ca fiind oameni de afaceri cu mulţi bani în cont. O adevărată inginerie financiară, pe care Mircea Sandu o patronează de mulţi ani, fără ca DNA să se obosească s-o anchezteze. Dacă ar fi făcut o vizită la firma... Visit SRL, ar fi aflat despre contractele cu FRF, care au dus la refinanţarea unui credit de la ING Bank sau de cele cu Dinamo, ori Crimbo Gas, patronată de preşedintele lui Dinamo, Cristi Borcea! Am fi aflat şi noi, în acest fel, de contractele firmei lui Dan Mircea Sandu, căruia oamenii din fotbal îi spun deja Năşicul, cu sponsorul FRF, Automobile Dacia, sau cu Orange România, firmă la care este acţionar un alt şef de la Dinamo, Nicolae Badea! Cei care spun de ani de zile că Dinamo este mereu favorizată de FRF şi nu puteau să demonstreze acest lucru au acum ocazia să-l afle!

SPĂLARE DE BANI. Naşul ştie că, în aceste zile, la DIICOT se coace un dosar greu pe numele său pentru spălare de bani şi alte infracţiuni şi a sperat ca, odată cu sărbătorirea Centenarului FRF, acesta să fie lăsat în lucrare. Avea pînă acum şi sprijinul celor de la Dinamo, dar şi al unor oameni politici de la Putere, între care Gheorghe Ştefan, primarul de la Piatra Neamţ, care îi promisese protecţie prin relaţiile sale cu PDL. Acestuia îi promisese că va retrograda echipa Universitatea Craiova, cea care-l făcuse pe Pinalti să joace în Liga a II. Anul acesta însă pare a nu fi prea bun pentru Naşul, căci scandalul cu arbitri i-a cam tăiat din putere, el însuşi fiind chemat acum la audieri.

FEMEI PENTRU PLATINI. Deşi Naşul s-a lăudat mereu cu prietenia lui Platini, pe care l-a susţinut cînd a candidat la conducerea UEFA, se pare că francezul nu prea ştie să ofere, ci-i solicită amicului său român favoruri dintre cele mai înjositoare. Este de notorietate faptul că, la ultima sosire a lui Platini, Mircea Sandu i-a oferit ca ofrandă două puicuţe care ar fi trebuit să “întărească” măcar prietenia celor doi. Poate că una era pentru Joseph Blatter, care, sub pretextul unei sinuzite rebele, a refuzat să-l gireze pe Mircea Sandu, după ce a auzit că şeful FRF este chemat să dea declaraţii la DNA. Supărarea lui Mircea Sandu a atins cote maxime cînd a aflat că nici preşedintele Traian Băsescu nu mai primeşte delegaţia FRF, Naşul spunîndu-i unui prieten că “lucrurile au cam scăpat de sub control”.

CLANUL SANDU-BORCEA-NEŢOIU-ŞTEFAN. Pe 8 iunie, cînd a reuşit să-şi amîne vizita la DNA, Mircea Sandu speră ca influenţele politice şi ministeriale să-l apere de eventualele surprize. Cele două componente sînt reprezentate, pe de o parte, de Gheorghe Ştefan, preşedintele de la Ceahlăul Piatra Neamţ, care este şi unul dintre liderii PDL, şi, pe de altă parte, de Cristi Borcea, preşedintele de la Dinamo, şi Gigi Neţoiu, fost acţionar la acelaşi club, oameni cu influenţă în Ministerul de Interne, căruia i se subordonează clubul bucureştean.
Numai că nici unul dintre aceştia nu face nimic pe gratis. În schimbul sprijinului lor, se pare că grupul Ştefan-Borcea-Neţoiu au formulat cereri care, în condiţii normale, ar fi fost inacceptabile. Victimele erau două dintre echipele unde cei trei aveau interese clare: Poli Timişoara şi Universitatea Craiova! Nu întîmplător, exact patronii acestor echipe au fost singurele persoane din fotbal care n-au primit invitaţii la Centenarul FRF! Oricît ar părea de fanteziste, aceste scenarii pot fi demonstrate punct cu punct.
SANDU A EXECUTAT TIMIŞOARA. În cazul Timişoarei, echipa de pe Bega îşi anunţase intenţia de a lupta pentru cîştigarea campionatului din acest an, punîndu-i pe gînduri pe gînduri pe cei de la Dinamo. Scandalul dintre Zambon şi Marian Iancu n-ar fi pus niciodată în pericol echipa din Timişoara dacă FRF nu s-ar fi implicat. Se spune că FRF ar fi trimis la UEFA alte tricouri decît cele cu care jucase Poli şi astfel acuzaţiile lui Zambon au fost acceptate, clubul de pe Bega fiind depunctat cu 6 puncte. Lucrul acesta a fost recunoscut şi de Dumitru Dragomir care era pe punctul de face dreptate Timişoarei, numai că aceeaşi FRF i-a interzis preşedintelui Ligii Profesioniste de fotbal să reprezinte clubul la instanţele europene. Ce ştiu însă mai puţin iubitorii fotbalului este faptul că Mircea Sandu a ajutat-o direct pe avocata lui Zambon! Ioana Sfârăială este şi avocata FRF, iar Mircea Sandu a ajutat-o cu 10000 de dolari să-şi ia credit de la bancă, deşi ştia că este implicată şi în scandalul legat de executarea silită a Hotelului Astoria, pierdut de Ministerul Transporturilor în urma unor combinaţii dubioase!
Toate aceste dedesubturi ale loviturii date de FRF clubului Politehnica Timişoara l-au făcut pe Marian Iancu, patronul echipei, să iasă la bătaie şi a recunoscut public că Mircea Sandu i-a cerut şpagă: "Dacă mi s-a cerut şpagă? Cum să nu? Şpagă, taxă de protecţie... Şi chiar din partea lui Mircea Sandu! Dar totul va ieşi la suprafaţă la momentul potrivit. Îl voi chema pe Sandu la detectorul de minciuni daca va fi nevoie, să vedem dacă are curaj, că tot se crede el atât de onorabil"! Ce este foarte interesant, e faptul că, atunci cînd s-a luat decizia ca Poli Timişoara să fie depunctată, cel care ieşit public să justifice legalitatea măsurii nu a fost Zambon, ci chiar Florin Prunea! El declara în 3.09.2008, după ce Marian Iancu anunţase că se va retrage de la echipă dacă va fi penalizată cu 6 puncte: “Nu mai avem ce să discutăm. Comitetul Executiv va lua o decizie iar apoi Liga trebuie să o pună în aplicare. Este o situaţie clară. Dacă nu vom pune în aplicare, Federaţia va fi sancţionată. E păcat însă de jucători care au muncit foarte mult pentru aceste puncte. E o lecţie pentru investitori. Ar trebui să-şi angajeze oameni care se pricep. Cred că Timişoara nu stă în Iancu, se poate descurca şi fără un anumit investitor”. Tocmai Prunea, care este acum anchetat pentru corupţie, da atunci “o lecţie pentru investitori”! El, care, ca şi Mircea Sandu, sînt plătiţi tocmai de banii băgaţi în fotbal de aceşti investitori.

PINALTI VREA CRAIOVA ÎN “B”. Clubul pe care-l urăşte cel mai mult Mircea Sandu este însă Universitatea Craiova. Mai întîi pentru că anul trecut, înaintea meciului cu Ceahlăul Piatra Neamţ, Naşul îi ceruse lui Adrian Mititelu, patronul clubului din Bănie, să cedeze 1 punct echipei lui Gheorghe Ştefan, căruia îi promisese că nu va retrograda. Deşi este un om greu din antutajul Naşului, Pinalti a vrut să se asigure personal de efectul promisiunii făcută de Mircea Sandu şi i-a cerut lui Mititelu o întîlnire. Ce nu ştiau cei doi este faptul că SRI aflase şi, în parcarea de la ALRO Slatina, întîlnirea a fost filmată de oamenii de la filaj. Universitatea Craiova a învins cu 3-2 şi astfel scandalul nu s-a mai declanşat, mai ales că atenţia opiniei publice era atrasă de Cazul “Valiza”, în care erau implicate Steaua şi CFR Cluj. Pinalti s-a supărat rău pe Mircea Sandu (“! L-am susţinut pîna acum, dar la viitoarele alegeri nu-l mai votez! Poate să vină la Piatra Neamţ, îl plimb încă o dată cu trăsura, dar nu-l mai votez!”), însă acesta i-a promis că va face totul ca Universitatea să retrogradeze. Sandu l-a bănuit pe Mititelu că ar face contra lui jocurile lui Becali, care ar fi dorit ca Steluţa lui din Buzău să rămînă în prima Ligă.

COMOARA CRAIOVEI, VÎNATĂ DE AMICII LUI SANDU. În ura faţă de Universitatea Craiova, Mircea Sandu are şi alţi aliaţi.
Gigi Neţoiu nu poate uita că tocmai Adrian Mititelu este cel care, în urmă cu mai mulţi ani, l-a izgonit din Bănie! Văzut deseori pe acolo, prin Oltenia, la moşia de la Cetate a lui Mircea Dinescu, Neţoiu se uită cu interes la actualul lot al Universităţii, valoarea lui fiind incomparabilă faţă de averea cu care a plecat acum cîţiva ani de la Craiova. Ştiind că singur îi va fi greu să se apropie de “Comoara” de acum a Craiovei, Gigi Neţoiu ar fi contactat mai multe persoane interesate de preluarea Craiovei, în cazul în care Mititelu ar lăsa echipa. Între ele s-a aflat pînă de curînd chiar primarul Craiovei, Antonie Solomon, şi el membru PDL, coleg de partid cu Gheorghe Ştefan! Spunem “pînă de curînd” pentru că, în ultima vreme, Primăria din Craiova a renunţat la şicanele făcute Universităţii, în general, şi lui Mititelu, în special. Gurile spun că decisive au fost două lucruri: pe de o parte, faptul că Mititelu a anunţat că nu va renunţa la echipă chiar dacă va retrograda, iar pe de altă parte campania pe care ziarul lui Adrian Mititelu, “Ediţie Specială”, o începuse împotriva cheltuielilor megalomane pe care Solomon le făcea în Craiova. De altfel, cine se uită pe site-ul ziarului observă că, în ultimele săptămîni, numele lui Solomon nici măcar nu mai este pomenit! Gigi Neţoiu a cîştigat însă alţi adepţi ai planului său, cel mai important fiind chiar acţionarul lui Dinamo, Cristi Borcea, mai ales după ce Universitatea a cîştigat recent meciul de la Craiova, punînd în pericol titlul din acest an, pe care Dinamo şi-l doreşte atît de mult.
În planul iniţial, se urmărea doar ca Universitatea să fie retrogradată şi, după preluarea ei de către Gigi Neţoiu, bijuteriile oltenilor să urmeze traseul pe care plecaseră şi înaintaşii lor. Oriunde a fost posibil, Universitatea a fost furată ca-n codru şi, prin intermediul lui Mircea Sandu, la toate contestările publice faţă de arbitraj, Adrian Mititelu a fost amendat cu cîteva miliarde de lei! În Craiova, de altfel, unii dintre jucătorii Craiovei au spus, în diverse cercuri, că au şi fost deja contactaţi de diverse persoane, care le-ar fi promis că, în caz de retrogradare, vor fi luaţi de Dinamo. Mai mulţi oameni din lumea fotbalului cred chiar că adevăratul motiv al debarcării lui Nicolo Napoli de la cîrma juveţilor ar fi chiar bănuiala lui Mititelu că acesta n-ar fi străin de astfel de discuţii! Îi dau dreptate rezultatele foarte slabe obţinute de Universitatea exact după meciul cu Dinamo! Pentru reuşita planului, Mircea Sandu l-a aruncat în luptă pe Viorel Duru, şeful Departamentului de licenţieri de la FRF, care urma să finalizeze totul la vedere. Acesta este considerat de toţi oamenii din fotbal ca fiind cel mai fidel om al lui Mircea Sandu, mai ales că au fost în tinereţe foarte apropiaţi. Singura soluţie care i-a mai rămas lui Mircea Sandu pentru a nu se face de ruşine în faţa celor cărora le-a promis ajutorul este să ceară ajutorul prietenilor de la UEFA. Se ştie că FRF vrea să ceară un audit de la acest for, astfel încît retrogradarea Universităţii să pară a fi decisă de UEFA, nu de FRF! Sandu se bazează pe faptul că cei care ar întocmi acel audit i-ar fi subalterni la UEFA.

SANDU SE TEME DOAR DE SUPORTERI. Dacă Mircea Sandu se teme de ceva, acest lucru nu e decît reacţia suporterilor. Aşa se explică ultima decizie venită de la FRF, ca meciul dintre Steaua şi Universitatea Craiova să se desfăţoare fără spectatori. Adevăratul motiv al sancţiunii vine din faptul că meciul se va juca sîmbătă, adică la doar cîteva zile după ce Comisia de licenţieri va da Craiovei verdictul final. Se ştie că la meci ar putea veni cîteva mii de craioveni, a căror reacţie nu o poate şti nimeni.
Cazul Craiovei sau al Timişoarei nu sînt singurele care-i tulbură somnul lui Mircea Sandu. Despre ele vom vorbi însă în episodul de săptămîna viitoare al Armaghedonului.

(Fragment din vol. “Caracatiţa FRF”, care va fi publicat curînd)